Seismolog: În România sunt cutremure mici foarte multe, care pleacă din Vrancea, începând de la Botoșani și până la Turnu Severin

România se va confrunta cu multe cutremure mici în următorii ani, dar nu va fi zguduită de un seism major până în 2040, susține Gheorghe Mărmureanu.

Cunoscutul seismolog Gheorghe Mărmureanu a declarat vineri pentru Vremea Nouă că astfel de cutremure precum cele care s-au înregistrat zilele acestea în zona Vrancea nu sunt periculoase, iar România nu va fi lovită de un cutremur mare până în anul 2040.

“Aceste cutremure de suprafață, din zona Vrancea, din care face parte și județul Vaslui, nu sunt periculoase. Oricum am mai declarat că nu ne putem aștepta la un cutremur mare în România până în 2040. Vor fi multe cutremure din acestea mici, am mai avut acum câteva săptămâni și o să mai avem. Nu au nici o relevanță, deaorece cutremurele vrâncene sunt periculoase când au 7- 8 grade pe scara Richter. În România sunt cutremure mici foarte multe, care pleacă din Vrancea, începând de la Botoșani și până la Turnu Severin, deci nu înseamnă că este vreun cutremur din vreo zonă separată ca Vaslui, tot din zona Vrancea vine. Așa că vasluienii pot sta liniștiți, că nu este nimic grav”, a spus seismologul Gheorghe Mărmureanu.

De la începutul lunii octombrie, în România au avut loc 36 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 pe Richter.

Sursa: stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *