Zeci de botoșăneni sancționați de polițiști pentru că nu aveau mască

Polițiștii botoșăneni împreuna cu polițiștii de frontiera, jandarmi și polițiștii locali, continua sa desfășoare acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. 
Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

In ultimele 24 de ore au fost verificate 385 de persoane cu privire la respectarea masurii izolarii si 117  societăți comerciale cu privire la respectarea masurilor impuse de autoritati pentru limitarea raspandirii virusului SarsCov 2.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni
contravenţionale în valoare totală de peste 2.500 de lei, majoritatea sanctiunilor fiind aplicate pentru neportul mastii de protectie.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Reamintim faptul că portul mastii de protectie este obligatoriu in toate spatiile publice de pe raza municipiilor Botoșani si Dorohoi, iar nerespectarea acestei masuri reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu ameneda curprinsa intre 500 de lei si 2500 de lei”, a precizat Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *