Peste zece botoșăneni cu coronavirus, după o petrecere privată. O parte sunt internați, iar în izolare la domiciliu se află și șeful unei instituții publice

Nu mai puțin de zece persoane care au participat la o petrecere privată s-au infectat cu noul coronavirus. Printre cei confirmați pozitiv COVID 19 se numără un fost consilier județean, oameni de afaceri și câțiva copii. De asemenea, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, Mihai Țurcanu, se află în izolare la domiciliu, după ce prietena acestuia a fost depistată cu COVID 19. Și aceștia au participat la petrecerea privată.

Prietena lui este pozitivă, dumnealui (nr. Mihai Țurcanu) este în izolare pentru că are test negativ. Sunt peste 10 persoane infectate după acea petrecere. Sunt și în izolare, dar și persoane internate dintre participanți și au forme ușoare spre medii. Sunt și copii. Nu știu dacă aceștia au fost efectiv la petrecere, dar copiii au devenit prin focarul familial pozitivi”, au declarat pentru BotosaniNews surse sanitare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *