Cosmin Andrei: Botoșănenii au nevoie de un primar care să fie prezent pe stradă, nu să stea în birou și să-i fie frică să dea ochii cu oamenii pentru că nu a făcut nimic 4 ani

Cosmin Andrei, candidatul PSD pentru Primăria Botoșani a declarat astăzi că de pe 28 septembrie va fi în cartiere, pe stradă, între oameni pentru a începe consultările pe bugetul pentru anul viitor.

Cosmin Andrei care s-a remarcat în această perioadă electorală drept candidatul care a avut de departe cele mai multe întâlniri și discuții în cartiere cu cetățenii. De altfel, întregul său program electoral a fost realizat pe baza unei ample consultări publice prin care alegătorii au semnat pentru susținerea proiectelor pe care le-au considerat prioritare pentru oraș.

Vreau să schimbăm relația dintre primărie și cetățean, să fie una deschisă de comunicare permanentă, de consultare, de prezență a primarului în stradă, între oameni. Este incredibil ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani și chiar acum în campania electorală. Pur și simplu domnul Flutur s-a baricadat în primărie și nu a fost o zi în cartiere, în 4 ani nu a fost o dată pe teren să vadă ce probleme, ce nevoi au locuitorii municipiului Botoșani. A fost o sfidare și o ignorare totală a botoșănenilor din partea actualului primar Cătălin Flutur, care a preferat să transmită mesaje și comunicate mincinoase în care să se laude cu proiecte inexistente în realitatea”, a declarat Cosmin Andrei.

Cosmin Andrei a anunțat deja că de la începutul până la finalul mandatului său de primar va fi zilnic printre cetățeni și în discuții permanente cu aceștia, cu asociațiile de proprietari, cu organizațiile de părinți sau cele de pensionari.

În ultimii ani, locuitorii municipiului Botoșani au fost supuși unei intense campanii de manipulare prin care s-a insinuat că primarul încă în funcție, Cătălin Flutur, ar fi fost blocat de consilierii municipali ai PSD.

Realitatea documentelor privind Hotărârile de Consiliu Local din perioada 2016-2020 prezentate public, arată că proiectele inițiate de Cătălin Flutur au primit mai multe voturi din partea PSD decât din partea PNL. Domnul Flutur nu poate da vina pe alții pentru că Teatrul Mihai Eminescu este în paragină, pentru că locuințele ANL din Șoseaua Iașului nu sunt conectate la utilități, pentru că nu au fost asfaltate decât două străzi în 4 ani, pentru că nu au intrat în mode real în Botoșani decât 1,5 milioane de euro din fonduri europene în mandatul acesta, pentru că periferiile orașului arată ca în Evul Mediu cu pământ și fără utilități publice. Botoșănenii merită să știe adevărul despre orașul lor și despre ce nu s-a făcut în acești 4 ani”, a declarat Cosmin Andrei.

Material comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI

One thought on “Cosmin Andrei: Botoșănenii au nevoie de un primar care să fie prezent pe stradă, nu să stea în birou și să-i fie frică să dea ochii cu oamenii pentru că nu a făcut nimic 4 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *