FOTO & VIDEO! Percheziții la locuința unui bărbat din Botoșani, într-un dosar de evaziune fiscală. Polițiștii au ridicat și două arme de vânătoare

Ieri, 23 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, la imobile  din comuna Bălușeni, ce aparțin unui bărbat de 46 bănuit de evaziune fiscală, constând în aceea că s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor realizate din prestarea de serviciii agricole, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.      

În urma perchezițiilor, la locațiile vizate, prin folosirea cititorului de microcipuri s-a procedat la identificarea celor 685 de ovine deținute de către persoana în cauză și membrii familiei în exploatația agricolă, iar în urma citirii directe a crotaliilor aferente, au fost identificate 75 de bovine cu privire la care, în urma confruntării cu cererea unică de plată depusă la APIA în luna iunie a.c., au rezultat neconcordanțe.

De asemenea, au fost identificate și ridicate un număr semnificativ de crotalii noi și uzate, precum și numeroase înscrisuri ce urmează a fi folosite în vedeera probării activității infracționale. Totodată, au fost descoperite și indisponibilizate 1.381 pachete cu țigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova și Duty-Free, pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale de proveniență și despre care persoana în cauză cunoșteau că provin din activități de contrabandă.

Mai mult de atât, în urma activităților efectuate, la domiciliul bărbatului de 46 de ani, posesor legal a două arme de vânătoare, a fost identificată cantitate de 171 de cartușe, dintre care 77 de cartușe depozitate necorespunzător, două coarne specifice cervidelor mari, fără crotalii, precum și un cap de căprior, congelat, acoperit cu blană, cu două coarne, fără crotaliu, toate fiind ridicate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoae,  în vederea dipunerii de măsuri legale. Ss-a procedat la ridicarea armelor de vînătoare și a permiselor aferente în vederea anulării dreptului de deținere, port și folosire a acestora, ca urmare a încălcării prevederilor legale privind regimul armelor și munițiilor”, a precizat Delia Nenișcu.

Cercetările au fost extinse sub aspectul comiterii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, contrabandă și braconaj cinegetic. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a specialiștilor din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru  Agricultură, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Inspectoratului Teritorial de Muncă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *