Carambol cu trei mașini din cauza unui botoșănean! O femeie a ajuns la spital

Foto generic

Un botoșănean de 35 de ani a produs un adevărat carambol, luni după-amiază, la Suceava. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, un bărbat de 35 de ani din judeţul Botoşani nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul condus regulamentar în același sens de către un localnic de 52
de ani, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta, după care a ricoşat pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 64 de ani.

Din accident a rezultat rănirea unei femei de 64 de ani din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de localnicul de 64 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *