Accident cu trei mașini pe o stradă din municipiul Botoșani. Șoferul vinovat avea permisul suspendat

foto generic

Carambol cu trei mașini în municipiul Botoșani, produs de un șofer care avea permisul suspendat. Evenimentul rutier a avut loc duminică și a fost sesizat polițiștilor din cadrul Biroului Rutier prin apel 112 .

Echipajul care a ajuns la fața locului a constatat că, un tânăr de 21 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Marchian, în momentul în care a ajuns în intersecția cu strada Grivița, nu a păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care rula în fața sa pe aceeași direcție de mers, împrejurare în care intră în coliziune față-spate cu acesta, care la rândul său a fost proiectat într-un alt autoturism condus regulamentar pe același sens.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul responsabil de producerea accidentului, figura în bazele de date cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de  18 septembrie a.c. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *