Cele mai periculoase drumuri din România. Sunt adevărate șosele a morților

Foto:news.ro

Trei drumuri naționale din România sunt considerate adevărate șosele ale morții, după ce mai bine de 20% dintre accidentele rutiere au loc pe lungimea acestora. Sute de oameni își pierd anual viața, iar autoritățile, care cunosc situația, par să acționeze, dar doar pe hârtie.

Timp de trei ani consecutiv, cea mai periculoasă șosea din România a fost Drumul Național 1. Aceasta este tranzitată de către cei care doresc să ajungă din Capitală la munte, pe Valea Prahovei. Doar anul trecut, 587 de accidente rutiere au fost înregistrate pe acest drum, iar 80 de persoane și-au pierdut viața, potrivit digi24.ro.

Deși secțiunea DN1 din zona Băneasa dispune de parapeți care separă sensurile de mers, acest lucru nu este valabil și pe restul lungimii șoselei. Pe Valea Prahovei, unde drumul are porțiuni cu doar o bandă pe sens, parapeții nu există și nici nu ar putea fi montați. Totuși, aici se produc accidente rutiere grave din cauza vitezei excesive.

Un alt drum din România care se află în top trei cele mai periculoase din țară este DN2. Șoseaua unește Bucureștiul cu zona Moldovei. Și aici, anul trecut au decedat 89 de persoane, în urma a 491 de accidente rutiere. Iar multe dintre accidente sunt cauzate de existența unei jumătăți de bandă, care reprezintă de fapt un acostament.

Nici vestul țării nu este scutiti de accidente. Drumul Național 6, care leagă Bucureștiul de zona de vest a României, a dus la 409 evenimente tragice și 66 de persoane decedate.

Autoritățile cunosc foarte bine problemele de pe șoselele României și au și planurile făcute. Din păcate, acestea apar doar pe hârtie.

“Am decis ca anul acesta să reconfigurăm anumite porțiuni care sunt mai predispuse accidentelor. Să le configurăm la 3 benzi, adica 2 +1 alternativ. Adică mergem pe o porțiune cuprinsă între 3 și 5 kilometri pe două benzi, pentru a putea depăși cei care vin din spate. După care se revine la o bandă și sensul celălalt se transformă în două benzi.”, explică Alin Şerbănescu – purtător de cuvânt CNAIR, conform sursei citate.

De asemenea, DN2 este unica variantă pe care șoferii o pot utiliza pentru a ajunge în Ucraina. Acest drum se află sub răspunderea Ministerului Transporturilor, care deocamdată nu a luat măsuri pentru rezolvarea problemelor. Inclusiv Drumul Național 6, care unește România de vestul Europei, ar putea suferi modificări, însă acestea se află doar în faza de proiect.

“Avem în vedere o serie de modernizări, montări de parapete, semnalizări mai evidente, lărgiri pe unde se poate”, Alin Şerbănescu – purtător de cuvânt CNAIR.

Chiar și reprezentanții ONG-urilor solicită modificări pe principalele tronsoane de drum, existând numeroase variante care să prevină accidentele.

“DN1 trebuie continuat cu montarea parapetului în zonele unde sunt minim două benzi pe sens. Pentru DN2 alternativa aceea de 2+1, la fel un parapet pe mijloc. DN6, la fel parapet pe mijloc.”, Alexandru Vîlvoi, reprezentant al ONG, potrivit digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *