O femeie din Botoșani vrea să devină consilier la Primăria din Veneția. În România a fost cadru didactic

Adina Ojog, o botoșăneancă de 43 de ani, care trăiește de 20 de ani în Italia, vrea să devină consilier la Primăria din Veneția. În această toamnă, în Italia, sunt alegeri locale și peste 50 de români s-au înscris în cursa electorală pentru un post de consilier la primăriile localităților unde au ales să trăiască. Alegerile vor avea loc duminică 20 septembrie și luni 21 septembrie, cu excepția regiunii Sicilia, unde votul va avea loc pe 4 și 5 octombrie și a Sardiniei, unde se va putea vota pe 25 și 26 octombrie, potrivit Rotalianul.

«Sunt un om simplu, fără o pregătire profesională de nivel înalt, am urmat cursurile Școlii Normale N. Iorga din Botoșani(1992-1997), profilul pedagogie, am profesat pentru 3 ani în România, ca învățătoare. În Italia am „profesat” în multe domenii, ca cei mai mulți din străinii care își încearcă norocul pe meleagurile care nu sunt natale: colf (femeie în casă), parrucchiera apprendista (coafeză ucenică), camerièra într-o pizzerie (ospătară într-o pizzerie). Dar cele mai importante și de lungă durată au fost: secretară într-o școală de dans din Veneția, unde am lucrat pentru 14 ani (școala a închis din păcate acum 3 ani) și apoi, în paralel, pentru aproximativ 9 ani am lucrat în domeniul turistic, ca recepționist.»

Valori și principii de viață

„Sunt o persoană pozitivă, da, acesta este cuvântul care mă reprezintă cel mai bine. Sunt foarte atentă și disponibilă față de ceilalți, pentru mine este foarte important să dau mereu maximul, în orice situație. O persoană cu principii solide, m-am născut într-o familie ortodoxă, cred în Dumnezeu, dar nu sunt o practicantă a religiei, sunt pentru folosirea întotdeauna a binelui, respectului și a regulilor de bun simț.”

Dacă ne implicăm, putem face diferența

„La alegerile locale m-am decis să particip după o invitație făcută de un prieten de lungă dată, care m-a convins că o participare a unui reprezentant al comunității românești, cea mai numeroasă comunitate străină de pe teritoriul Italiei, ar fi o participare binevenită și ar avea mult sens.

M-am decis să candidez pentru a putea face cunoscută și auzită și prezența noastră, pentru a demonstra că nu suntem doar niște numere, că nu suntem doar elemente ale micii sau marii criminalități! Suntem, în cea mai mare parte, un popor mândru, cu o capacitate uimitoare de a ne adapta tuturor condițiilor de trai și de muncă, avem o cultură ce merită să fie cunoscută, avem oameni de artă, antreprenori în toate domeniile (construcții, restaurante, hoteluri) oameni simpli care s-au adaptat și respectă legile țării care i-a adoptat.

Toate aceste elemente ale comunității românești merită să aibă un reprezentant care să îi ajute, să îi unească, împreună putem realiza lucruri frumoase!

În Veneția există Institutul Cultural Român, inaugurat în anul 1930, de marele istoric român, Nicolae Iorga, care continuă să aibă o activitate culturala foarte activă, am putea da un aspect instituțional a tot ceea ce înseamnă viața culturală românească. Vreau să fac cunoscută partea pozitivă a comunității române, participarea acesteia, de decenii, la viața economică, socială și culturală a Italiei.

În al doilea rând, voi încerca cu ajutorul organelor de ordine, a acordurilor existente între România și Italia, cu ajutorul și implicarea comunității românești, să combatem fenomenele de furtișaguri de buzunare și de cerșetorie prezente pe teritoriul Veneției, mare parte comise de elemente de matrice românească, fenomene care reprezintă o plagă atât pentru noi, românii, cât și pentru venețieni.”

Unitatea, cerință primordială pentru a ne face auziți

„De ce nu reușim să avem oameni care să ne reprezinte cu succes în instituțiile italiene?Pentru că nici nu reușim să ajungem să avem reprezentanți în aceste instituții! Deoarece, din păcate, pe lângă multele calități pe care le avem, avem și multe defecte: suntem individualiști, egoiști, invidioși. Din aceste cauze, nu reușim să avem o comunitate unită, o comunitate care să se facă auzită, o comunitate care să se facă simțită ca un întreg, nu doar ca singuri indivizi.

Știați că pe insulele Veneției sunt 500 de rezidenți români? Sunt sigură că nu, pentru că nici eu, ca rezidentă de 19 ani aici, nu aveam idee! De ce? Pentru că și eu sunt o individualistă, spun asta cu un surâs amar.”

Un sfat cetățenilor români pentru a se integra mai bine în societatea din care au ales să facă parte?

„Un sfat care e valabil oriunde te-ai afla în aceasta lume: respect! Respect pentru legile țării care te găzduiește, respect pentru oamenii ei, respect pentru tine însuți, pentru unica viață pe care o avem de trăit! Chiar dacă pare că respectul nu răsplătește în ziua de azi, răsplata cea mai bună este conștiința ta, starea ta sufletească de bine, iar în timp vei culege și roadele.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *