FOTO! Sfârșit tragic pentru un adolescent de 16 ani din Botoșani. A fost găsit decedat în fântana din curtea casei

Caz cutremurător în județul Botoșani. Un adolescent de 16 ani a fost găsit decedat în fântâna din curtea casei.

Tragedia a avut loc, marți dimineață, în localitatea Manoleasa. Cel mai probabil, spun anchetatorii, băiatul s-a sinucis, lângă fântână fiind găsită o tabletă și papucii acestuia. 

Cei care au sunat la 112 au fost chiar părinții adolescentului, care au sesizat dispariția din casă și au găsit papucii acestuia lângă fântână.

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri cu echipamente speciale, însă băiatul era înecat. 

La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Unul dintre pompieri a coborât în fântâna adâncă de cca. 20 de metri și, ajutat de ceilalți colegi, l-a adus la suprafață. Din  nefericire, echipajul  medical prezent la fața locului a constatat decesul”, a declarat Dorian Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă și așteaptă rezultatele necropsiei. 

”S-a deschis dosar pentru ucidere din culpă și nu sunt suspiciuni”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *