Tânăra din Botoșani care și-a ucis bebelușul, ridicată de polițiști de la domiciliu

Tânăra de 21 de ani, din Botoșani, care și-au ucis nou-născutul a fost luată de polițiști de acasă și dusă după gratii.

Miercuri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni, au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Botoșani, pe numele femeii din comuna Știubieni.

 Aceasta a fost condamnată la 6 ani și 8 luni  de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului.

La data de 8 spre 9 august 2019, femeia a născut fără asistență medicală, un copil de sex feminin, viu, pe care imediat după naștere l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent și apoi l-a aruncat în fosa din curtea locuinței. Tânăra a fost depistată la locuința sa, fiind reținută și ulterior escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

O tânără din Botoșani și-a ucis bebelușul nou-născut și l-a aruncat în WC. Instanța i-a mărit pedeapsa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *