Ministrul Costel Alexe a mers să monitorizeze situația de pe Prut. „Avem o vulnerabilitate amonte de barajul de la Stânca Costești”

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a mers, alături de secretarul de stat Gheorghe Sorescu, la Rădăuți Prut, pentru a verifica modul în care este gestionată situația pe Prut. El a dat asigurări că localnicii nu au motive de îngrijorare.

Pe Prut avem o vulnerabilitate amonte de barajul de la Stânca Costești, cu aceste localități Baranca sau Rădăuți Prut, unde, în momentul de față ne-am deplasat în județul Botoșani și vom merge, evident, și la Rădăuți Prut pentru a monitoriza, pentru  a înștiința localnicii de riscurile care ar putea să apară doar dacă viitura este mai mare din Ucraina și evident influențată de precipitații sau cantități însemnate de precipitații”, a declarat Alexe.

El a precizat că cei de la ISU și Apele Române sunt pregătiți să intervină dacă situația o va impune. După finalizarea acestor fenomene, comisiile din cadrul Prefecturii vor analiza pagubele, iar localnicii vor fi ajutați de stat, dă asigurări ministrul.

Vârful maxim de viitură pe râul Prut, atins la Rădăuţi-Prut! Apele au depăşit cu 2,75 metri cota de pericol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *