Un tânăr din Botoșani și-a înjunghiat iubita în vârstă de doar 19 ani. Agresorul și-a primit pedeapsa

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Suliţa, care și-a înjunghiat iubita cu cinci ani mai tânără, a fost condamnat, marți, de Tribunalul Botoșani. Vlăduț Crupă a primit o pedeapsă de șapte ani și jumătate de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  „violenţă în familie sub forma tentativei de omor”.

Potrivit anchetatorilor, pe 11 ianuarie, în jurul orei 03.00, în timp ce se aflau la locuinţa comună din comuna Suliţa, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, Vlăduț Crupă și-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit, în zona spatelui şi a gâtului, pe concubina sa, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie. Femeia are 19 ani și are doi copii cu acesta.

Sentința Tribunalului Botoșani nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Solutia Tribunalului Botoșani: Condamnă pe inculpatul Crupă Vlăduţ, arestat preventiv în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei de omor, prev. şi ped. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h şi n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica sau de a se apropia de partea civilă Sapariuc Florentina, pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a, b, h şi n Cod penal. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la data de 11.01.2020 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală men?ine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpat prin Încheierea nr. 3/11.01.2020 pronun?ată de judecătorul de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Boto?ani. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Obligă inculpatul să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: – părţii civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi suma de 8.058,81 lei reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 18.01.2020 şi până la data plăţii efective; – părţii civile Sapariuc Florentina suma de 15.000 euro reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200,35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 100 lei pentru faza de judecată, iar suma de 1.100,35 lei pentru faza de urmărire penală). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, av. Mihai Violeta – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 356/02.03.2020 în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 iunie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com