FC Botoșani joacă cu CFR Cluj. Croitoru: Cum va fi? Numai Dumnezeu știe

FC Botoșani joacă, sâmbătă, cu CFR Cluj, de la ora 20.00. FC Botoşani ar fi trebuit să joace meciul cu Universitatea Craiova, vineri, 12 iunie, în play-off-ul Ligii I, însă meciul a fost amânat după ce medicul echipei pregătite de Marius Croitoru a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Eram pregătiţi cât de cât pentru meciul de la Craiova. Din păcate, a fost acea nenorocire. Ne-am întors, am stat şase zile izolaţi în casă, după care am mai făcut două zile antrenamente. Cum va fi? Numai Dumnezeu ştie. Eu unul, cel puţin, n-aş vrea să spun acum că va fi bine sau va fi rău. Singurul lucru de care îmi este frică să nu apară accidentări în urma acestei situaţii dificile, deplasare grea, practic făcută în 12 ore, plus aceste şase zile în care nu am făcut niciun antrenament. În două zile ce puteam face”, spune Croitoru.

Antrenorul FC Botoșani susține că la Botoşani e un teren greu pentru toate echipele din România. În timp ce CFR Cluj au jucat și meciuri oficiale și meciuri amicale, FC Botoșani nu a avut parte de acest lucru.

Cel puţin s-au antrenat. Noi nici măcar de acest lucru nu am putut beneficia, dar nu am niciun fel de problemă. Nu pot să mă plâng. Dacă vom lua bătaie, nu vom lua din această cauză”, a adăugat Croitoru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *