Meteorologii au emis, vineri dimineață, un nou Cod portocaliu de vreme rea pentru județul Botoșani.
Astfel, în intervalul 19 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 02:00, se vor semnala : cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată.
În după-amiaza zilei de vineri (19 iunie) și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse, 50…80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină, potrivit ANM.
De asemenea, Botoșaniul se află sub Cod galben în intervalul 20 iunie, ora 10:00 – 22 iunie, ora 10:00
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.