Au fost stabilite detaliile înmormântării ÎPS Pimen. Credincioșii vor putea să își ia rămas bun de la el

Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii. Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte. Miercuri, sicriul va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la Arhipăstorul lor sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările specifice acestei perioade.

„Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să fie înțelegători și conștienți de faptul că spațiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, situația să fie cu mult îmbunătățită și restricțiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, transmite Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

3 thoughts on “Au fost stabilite detaliile înmormântării ÎPS Pimen. Credincioșii vor putea să își ia rămas bun de la el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com