Liberalii îl atacă pe Costel Lupașcu: E absolut ridicol că un personaj care a stat până acum ascuns în dormitor, îl critică pe prefect, care a muncit zi și noapte

conferinta de presa PNL, stiri, botosani, Viorel Iliuta, Gheorghe Sorescu, Catalin RotunduLiberalii botoșăneni ies la atac, după ce deputatul Costel Lupașcu a cerut demisia prefectului Dan Nechifor pentru incompetență.

Secretarul de stat Gheorghe Sorescu susține că deputatul PSD controleaza, la nivel local, întreg sistemul sanitar și de aceea s-a arătat deranjat de schimbarea managerului Spitalului Județean.

Acesta mai spune că Lupașcu e deranjat că prefectul Dan Nechifor, a dat publicității cifrele reale privind îmbolnăvirile în rândul angajaților Spitalului Județean, zădărnicind astfel efortul de a ascunde adevărul, ”făcut de încrengătura PSD-istă din sistem”.

Clica PSD-istă din sistemul sanitar botoșănean țipă ca în gură de șarpe, văzând că e încolțită și că incompetența criminală a acesteia începe să fie dovedită cu fapte și documente. Apărătorul principal al acestei clici este deputatul Costel Lupașcu, nimeni altul decât cel care a controlat și încă mai controlează, la nivel local, întreg sistemul sanitar. În județul Botoșani, criza epidemică a fost gestionată cât se poate de profesionist de către prefect și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Marile probleme au apărut însă la Spitalul Județean și Direcția de Sănătate Publică, adică la instituții conduse de persoane numite și susținute în funcții de PSD, pe criterii care s-au dovedit acum că nu aveau nici o legătură cu profesionalismul. Iar incompetența acestor politruci PSD-iști, care a generat sute de îmbolnăviri cu COVID-19 în județ, e cea mai bună scuză, pentru că nu vreau să-mi închipui că au primit ordin de la partid să saboteze intenționat efortul de combatere a epidemiei. E absolut ridicol că un personaj care a stat până acum ascuns în dormitor, îl critică pe prefect, care a muncit zi și noapte, inclusiv sâmbăta și duminica, în interesul cetățenilor județului. Prefectul e acuzat, în mod ipocrit, de incompetență. Însă singura sa “incompetență” este poate aceea că nu a reușit să-i schimbe imediat din funcții pe acești politruci PSD-iști, care au gestionat dezastruos activitatea DSP și a Spitalului de Urgență și care mai mult au încurcat decât au ajutat în lupta cu răspândirea COVID-19”, a declarat Sorescu.

O poziție tranșantă la adresa deputatului PSD a avut-o și Viorel Iliuta, presedinte PNL Municipiul Botosani.

După ce a rezolvat problemele României la NATO, domnul deputat PSD Costel Lupașcu s-a repezit să pună la punct și problemele sanitare din județul Botoșani, un alt domeniu la care (nu-i așa?) se pricepe foarte bine. Cum? Cerând nici mai mult, nici mai puțin decât demisia sau demiterea prefectului. Adică, dând lecții unuia dintre cei care fac eforturi uriașe să gestioneze criza sanitară din județ, ca urmare a răspândirii noului coronavirus într-un Spital Județean condus de un manager PSD, numit cu  girul  Președintele Consiliului Județean, tot  de la PSD. Doresc să-i amintesc domnului deputat că PSD s-a aflat, în ultimii ani, atât la conducerea țării controlând Guvernul și Parlamentul (pe care îl conduceși acum) cât și la conducerea judetului. Iar dezastrul din  Botoșani nu înseamnă altceva decât incompetența PSD, pentru că ani la rând ati avut  cu totul alte preocupări decât aceea de a pune pe picioare sistemul sanitar. Este incredibil cum dl. Lupașcu și PSD dau lecții de administrație, atâta timp cât exact incapacitatea lor de a gestiona problemele au adus județul Botoșani în situația în care se află”, a precizat Viorel Iliuță.

Un deputat PSD cere demisia sau demiterea prefectului de Botoşani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *