Zeci de misiuni ale pompierilor botoșăneni în primele două zile de Paște

În perioada 19 – 20 aprilie, pompierii botoșăneni au avut 33 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.

Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a cinci incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 25 persoane, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport personae în catantină). 

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 25 persoane.

Cele cinci incendii s-au produs pe raza localităților Săveni, Ștefănești, Tocileni (comuna Stăuceni), Hulub (comuna Dângeni) și Plugari (județul Iași).

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, jar căzut din sistemul de încălzire și fumat în locuri nepermise.

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 37 pompieri militari și voluntari.

Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 170.000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 700.000 de lei.         

          ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *