Apel impresionant al IPS Teofan: Cerem să se permită a oferi creştinilor măcar o pâine sfințită și o lumânare aprinsă, în condiții de respectare cu strictețe a măsurilor

Manastirea Vorona , Stareta Teofana, stiri, botosani (16)Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a transmis, miercuri, un mesaj către autorități prin care solicită ca românilor credincioși să li se permită cel puțin să primească o lumânare aprinsă și o pâine sfințită.

ÎPS Teofan a arătat că Biserica a susținut întru totul măsurile luate în această perioadă de pandemie.

Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică. Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință. Ne-am alăturat apelurilor autorităților și am îndemnat credincioșii să respecte cu maximă strictețe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioșii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanțarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulți credincioși nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtășească în acest post”, a spus ÎPS Teofan.

Părintele spune că într-adevăr, nu pentru toți nevoile sufletești sunt la fel de mari ca nevoile trupești, dar acum, când se apropie Sfintele Paști, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, „cerem să se permită a oferi creştinilor măcar o mică mângâiere: o pâine sfințită și o lumânare aprinsă, în condiții de respectare cu strictețe a măsurilor luate în aceste vremuri de epidemie. Este bine că autoritățile au încredere în administratorii piețelor și în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simț de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete și ajutoare celor aflați în nevoie. Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfințită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din fața lor. Cum o persoană poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil.  Ne rugăm Domnului să binecuvinteze pe toți, să le dăruiască sănătate și înțelepciune și să nu li se știrbească din bucuria Învierii! Noi le vom purta pe toate așa cum ne sunt rânduite. Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?, este mesajul ÎPS Teofan.

One thought on “Apel impresionant al IPS Teofan: Cerem să se permită a oferi creştinilor măcar o pâine sfințită și o lumânare aprinsă, în condiții de respectare cu strictețe a măsurilor

  1. o lumunare aprinsa,o paine sfintita si eventual foarte mult COVID.
    Bai popilor NEBUNI,ESTE pandemie,lasati dracului traditiile antice si total nefolositoare.
    Daca vreti sa crapati naveti decat sa va luati zilele,dar nu luati cu voi in mormant si alti asa zis credinciosi care va asculta orbeste pe voi si nu pe medici.
    STATI ACASAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *