Un șofer de tir din Botoșani a încercat să treacă ilegal frontiera. Motivul pentru care a încercat să se ascundă de polițiști

Un șofer de tir din Botoșani a încercat să treacă fraudulos prin Punctul de Frontieră Siret, ascuns după un camion, ca să nu fie pus în carantină. Acesta împreună cu un alt șofer erau conducători auto de rezervă ale unor mijloace de transport marfă.

În noaptea de luni spre marți, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, pe una din arterele de control pentru automarfare, polițiștii de frontieră i-au observat pe cei doi cum  se deplasau pe jos, printre mijloacele de transport marfă.

Înainte de a ajunge la toneta de control, cei doi s-au ascuns după camioanele care se aflau în așteptarea efectuării formalităților de frontieră, încercând astfel să se sustragă controlului de frontieră.

Persoanele au fost reținute de către polițiștii de frontieră, iar în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbaţi au dublă cetățenie, română și ucraineană, S.A., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județul Botoșani și G.S., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Aceștia au recunoscut că au coborât din două camioane şi au încercat să evite controlul de frontieră deoarece au statutul de ,,al doilea șofer” și nu aveau documentele necesare pentru a dovedi acest lucru.

Bărbaţii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din punctul de frontieră, care au dispus măsura izolării acestora la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, cei doi sunt cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând în continuare a fi desfășurate cercetări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *