Un polițist din Botoșani și-a înscenat o șpagă pentru a escroca un cetățean francez

Un polițist din Botoșani și-a înscenat o șpagă de 2.000 de euro pentru a escroca un cetățean francez. Agentul Dorin Mitică Podiuc l-a avut drept complice pe un amic, un tânăr de 20 de ani, pe numel Vasile Preda.

Tânărul de 20 de ani avea o relație de prieteni cu un botoșănean fugit în Franța, care uneori venea în țară. La fel a făcut și în noiembrie 2017, când botoșăneanul cu cetățenie franceză a venit la înmormântarea mamei sale. Preda și agentul de poliție au simulat un flagrant.

Practic, polițistul l-a oprit pe Preda în trafic, care se afla în mașină cu cetățeanul francez, și ca să-l ierte că nu avea permis  cerut 2.000 de euro. Bărbatul din Franța s-a oferit să plătească el polițistul ca să-l lase pe amicul său în pace. Preda a început însă să îi mai ceară bani amicului din Franța pe motiv că polițistul îi tot solicită diverse sume de bani, așa că francezul a făcut plângere la șefii agentului, vrând să îl scape pe prietenul său de polițist. Direcția Generală Anticorupție a scos la iveală că polițistul și Preda erau mână în mână.

Cei doi au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare, dar au făcut recurs la Curtea de Apel Suceava. Pe 8 aprilie urma să fie dată sentința finală, dar procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență.

Poliţist acuzat de luare de mită! A primit 2.000 de euro pentru a închide ochii la o infracţiune

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *