Șase botoșăneni au încălcat măsura izolării la domiciliu, iar alți 59 cea privind deplasarea în afara locuinței

Crește, în continuare, numărul botoșănenilor în carantină și a celor în izolare la domiciliul. Până astăzi, 27 martie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani erau în carantină instituționalizată 139 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 și alte 2.041 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În urma misiunilor executate în sistem integrat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării restricțiilor impuse prin ordonanțele militare, jandarmii botoșăneni au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.800 de lei. 66 de jandarmi au fost angrenați în misiuni de ordine publică, paza centrelor de carantină și misiuni de verificare a persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, în afara efectivelor care asigură paza și protecția celor 18 obiective aflate în competență.

Au fost efectuate verificari la 1.332 persoane izolate la domiciliu și 189 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. De asemenea, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale dintre care 6 pentru nerespectarea măsurilor de izolare în valoare de 21.200 lei, 59 pentru nerespectarea măsurilor impuse privind deplasarea în afara locuinței în valoare totală de peste 54.000 și 7 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii de suspendare a activității localurilor publice în valoare de 123.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *