Șoferii, bicicliștii, dar și cei care merg cu trotinete riscă amenzi de până la 1.100 de lei, dacă vor fi prinși cu telefonul în mână, chiar dacă nu îl folosesc. Este noua prevedere a Codului Rutier, care a fost votată marţi în Camera Deputaţilor.
Plenul Camerei Deputaților a modificat, marți, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi, OUG 11/2019 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul în care „Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»".
Proiectul merge la promulgare la șeful statului și trebuie să apară în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.
Principalele prevederi ale noului Cod Rutier:
Sursa: RomaniaTV
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia