FOTO Controale efectuate de Protecția Consumatorului la Spitalul Județean Botoșani

Mai multe controale ale inspectorilor de la Protecția Consumatorului au loc la Spitalul Județean Botoșani în urma unor sesizări. Probleme au fost semnalate la secția de pediatrie a unității spitalicești. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor derulează în această perioadă o tematică națională de control privind calitatea serviciilor adiacente serviciilor medicale, prestate în cadrul unităților spitalicești.

Astfel, comisarii ANPC vor efectua controale în spitalele din toate cele 41 de județe ale României, inclusiv în Municipiul București, urmând a fi verificate condițiile de cazare (starea saltelelor, lenjeriilor, pernelor, pilotelor, pijamalelor etc.), igienă (situația grupurilor sanitare/băi) și alimentație din spitale (cantinele, meniurile, spațiile de depozitare a alimentelor etc.), precum și tot ceea ce ţine de prestarea unui serviciu către pacienţi în conformitate cu normele europene.

Având in vedere numărul mare de sesizari privind inclusiv conditiile de cazare și alimentație in unitățile spitalicești așa cum sunt decontate către Casele de sanatate, ca si “cazări pacienți”, respectiv “alimentație pacienți”, joi și vineri sunt verificate toate aspectele privind existența și aspectul saltelele, lenjeriilor, pernelor, pilotelor, cantinelor, depozitarii alimentelor precum și a existentei și funcționarii grupurilor sanitare și tot ceea ce tine de prestarea unui serviciu in conformitate cu normele europene.

One thought on “FOTO Controale efectuate de Protecția Consumatorului la Spitalul Județean Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *