Inspectoratul Școlar Județean vrea să dezvolte rețeaua de clase din cadrul programului ”A doua șansă” în anul școlar 2020 – 2021, în județul Botoșani.
Astfel, se propune funcționarea unui număr de două clase cu 30 elevi, nivel primar, la Școala Ștefan cel Mare Dorohoi și o clasă cu 12 elevi , nivel gimnazial și secundar superior, la Școala Hilișeu Crișan. Aceste clase sunt bugetate de la stat, însă vor fi clase finanțate și cu fonduri europene.
O propunere vizează funcționarea unei clase cu18 elevi, nivel primar la Școala nr 2 Botoșani și patru clase cu 66 elevi, nivel gimnazial și secundar superior, la Școala Ștefan cel Mare Dorohoi și Scoala nr 2 Botoșani.
”Avem solicitări pentru astfel de clase, pentru că altfel nu le-am face. De aceea, am accesat și proiecte cu fonduri europene pentru a mări numărul de clase pentru cei care doresc să continue studiile. În clasele pe care le avem în prezent sunt și oameni de 50 de ani care vin la școală”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.
Propunerile de mai sus sunt prinse în planul de școlarizare pe anul școlar viitor, care urmează să fie aprobat de Ministerul Educație.
Programul A doua şansă se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial.
Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.
Programul este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă – învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire profesională.
Nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiţia este ca aceştia să fi depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care se află în următoarele situații:
Pentru programul A doua şansă – învăţământ primar:
- nu au participat deloc la educaţia formală – şcolară;
- au fost înscrişi, dar au abandonat învăţământul primar – indiferent de momentul şi motivele abandonului;
- nu au absolvit, până la vârsta de 14 ani, învăţământul primar.
Pentru programul A doua şansă – învăţământ secundar inferior:
- au absolvit învăţământul primar obligatoriu (inclusiv în sistemul A doua şansă) dar nu şi-au continuat educaţia mai departe
sau:
- au absolvit o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI sau VII), dar au abandonat şcoala pe parcursul acestui ciclu de învăţământ – indiferent de momentul şi motivele abandonului.
Programul A doua șansă este un program flexibil, astfel încât să motiveze cursanţii şi să-i ajute să-l finalizeze, să ofere mai multă autonomie şcolilor în ceea ce priveşte implementarea lui, dar şi sprijinul necesar tuturor celor implicaţi, prin programe de formare a personalului didactic şi materiale educaţionale pentru cursanţi şi pentru cadrele didactice. Prin intermediul programului s-au introdus elemente inovatoare în procesul educaţional, cum ar fi: curriculumul modular şi sistemul de credite pentru educaţia de bază, evaluarea, certificarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior de către cursanţi, asigurarea unui program de pregătire individualizat.