Hoți din Botoșani dați de gol de ... selfie. Ce au pățit după ce au prădat un bărbat

8 decembrie 2019

Doi bărbați de etnie romă din Botoșani, unul de 27 de ani și unul de 29 de ani, au fost condamnați la închisoare după ce au furat telefonul unui bărbat. Totul s-a petrecut pe 18 ianuarie a.c. când aceștia au văzut un bărbat de 50 de ani, care mergea în centrul municipiului Botoșani, cu o cutie de pizza în mână și s-au apropiat de el, furându-i telefonul mobil. Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, era prea târziu, indivizii s-au făcut nevăzuți.

Unul dintre hoți a păstrat telefonul și și-a făcut mai multe poze cu familia sa. Nu știa că datorită aplicațiilor de pe telefonul android, toate pozele erau salvate în contul de cloud al proprietarului, care a primit o atenționare pe email.

Omul a scos fotografiile și a mers cu ele la poliție spunând ce s-a întâmplat. La numai câteva zile de la furt, polițiștii au dat de urma celor doi indivizi. Unul s-a ales cu doi ani și șase luni de închisoare cu executare, iar celălalt la trei ani și șase luni de închisoare. Cei doi erau „clienți” mai vechi ai oamenilor legii, ei mai având condamnări la activ.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia