O asistentă medicală a fost sechestrată într-un apartament și violată

Foto: bzi.ro

Poveste de groază la Iași după ce o femeie, asistent medical de profesie, a fost bătută și violată. O zi a fost ținută într-un apartament, lovită și umilită. După ce a scăpat, a mers la Poliție și a povestit totul. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru a stabili întreaga situație. Pentru faptele sale, laborantul ar putea ajunge în spatele gratiilor, scrie bzi.ro.
Cristina Bistriceanu este asistent medical la un spital din Iași. De numele său a fost legat un scandal uriaș în urmă cu câțiva ani, când s-a zvonit că a întreținut relații sexuale în spital, cu iubitul său. Atunci, femeia a fost catalogată poate greșit, iar în jurul ei s-au țesut adevărate „legende”. Presa a vuit la acea vreme, însă la scurt timp lumea a încetat să mai vorbească. Asistenta a ajuns iar în prim-plan după ce zilele trecute a cerut ajutorul Poliției. În timp ce unii spuneau despre asistenta Bistriceanu că este o femeie căreia îi place „să trăiască”, aceasta ducea pe picioare o adevărată dramă. De vreo patru ani femeia are o relație cu un bărbat pe nume Vasile Dragomanu, laborant la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Recent, femeia a fost bătută, violată și sechestrată de acest individ.

„Am fost bătută, amenințată, sechestrată… M-a dus în pădure la Dobrovăț și m-a bătut până când am zis ce a vrut el să audă. M-a înregistrat cu trei telefoane mobile în timp ce mă punea să spun că am avut relații sexuale cu diferiți medici sau personal medical din spital”, a spus Cristina Bistriceanu.

Ultima bătaie pe care a încasat-o femeia a fost duminică. Atunci, în apartamentul său din Tomești, femeia a fost lovită cu pumnii în cap, având și acum vânătăi pe față. Mai mult decât atât, în urma unei lovituri i-a fost spartă arcada. Femeia a ajuns într-un final pe mâna medicilor și a fost cusută. Ulterior a apelat la Poliție. De precizat este faptul că în trecut a mai depus plângeri la Poliție, însă le-a retras din diverse motive. Rămâne de văzut ce măsuri iau acum oamenii legii împotriva bărbatului. Asistenta se teme ca bărbatul să nu îi facă rău la locul de muncă. Obligând-o să povestească fel de fel de invenții, ea se gândește că individul ar putea să folosească înregistrările împotriva ei.

Oamenii legii au emis un ordin de protecţie provizoriu. Astfel, pentru o perioadă individul nu are voie să se apropie de femeie şi să-i facă rău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *