Elevii de la Școala 16 din Botoșani vor fi relocați. Vezi unde vor învăța!

26 octombrie 2026

Elevii de la Școala nr. 16 „Sfânta Maria” din municipiul Botoșani vor fi relocați ca urmare a lucrărilor de modernizare în cadrul instituției de învățământ. Astfel, copiii vor merge la cursuri la sediul Fundației Hand of Help pe perioada în care nu vor putea intra în școala lor.

În acest sens, va fi o chirie de 3200 euro/lună, potrivit unei decizii luate, luni, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Primăria municipiului Botoșani și societatea comercială Sud- Est Construct SRL Botoșani au semnat contractul pentru execuția renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Sfânta Maria”. Sud- Est Construct SRL Botoșani a câștigat licitația în asociere cu Devize & Info.

Potrivit constructorului, lucrările încep în noiembrie, cu un termen de execuție de 12 luni. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Ce se va schimba la școală:

  • termoizolarea fațadelor și a acoperișului, 150 de ferestre noi din aluminiu cu geam tripan – o clădire caldă iarna și răcoroasă vara;
  • instalații complet noi: încălzire, apă, electrice, iluminat LED;
  • ventilație cu recuperare de căldură – aer proaspăt în clase;
  • panouri fotovoltaice și un sistem inteligent de gestiune a energiei (BMS);
  • detecție și stingere a incendiilor, scară exterioară de evacuare – mai multă siguranță pentru elevi.

După renovare, consumul de energie al școlii scade cu 82%, iar emisiile de CO2 cu 85%.

„Este un proiect important pentru comunitatea din Botoșani și îl vom trata ca atare”, a transmis patronul Sud- Est Construct SRL, George Turcu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia