Necaz pentru un botoșănean care lucra cu un utilaj la modernizarea unor drumuri. A mers direct la Poliție

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Cândești, a mers la poliție, luni după-amiază, după ce din utilajul cu care lucra la modernizarea unor drumuri în comuna suceveană Grămești, a fost furat acumulatorul auto. 

Marin C. a parcat utilajul pe 1 noiembrie, pe marginea Drumului Comunal 35B la ieșirea din Grămești, într-o zonă retrasă, acesta nefiind asigurat cu pază.

Luni, 4 noiembrie, bărbatul a mers în locul unde se afla utilajul pentru a-l verifica și a descoperit că acumulatorul auto care alimentează utilajul lipsește, prejudiciul fiind de 200 lei.

Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *