Medicul care a primit șpagă de la o botoșăneancă nu recunoaște că a luat bani. Femeia a fost condamnată, chirurgul este sub control judiciar

Medicul ieșean, care a primit șpagă de la mai mulți pacienți, inclusiv de la o femeie din Botoșani, nu recunoaște că a luat bani. În timp ce botoșăneanca a fost condamnată pentru dare de mită, Eugen Bitere se află sub control judiciar și neagă cu vehemență acuzațiile aduse.

Maria Prodan a fost condamnată de magistrații Tribunalului Iași la zece luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Totodată, aceasta a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Botoşani, la Cantina de Ajutor Social sau la Centrul de Plasament „Prietenia” din Botoşani.

Eugen Valeriu Bitere a fost trimis în judecată după ce, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, acesta, în calitate de medic primar chirurgie cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare ,,Prof. Dr. I.M. Georgescu”, din Iaşi, a cerut diverse sume de bani de la pacienţi pentru a-i opera pe inimă.

În perioada respectivă, inculpatul a pretins de la peste zece pacienţi, sumele totale de 25.500 de lei şi 4.500 de euro, primind doar o parte din bani”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Femeie din Botoșani condamnată definitiv pentru că a dat șpagă unui medic

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *