Un copil a schimbat două școli deoarece colegii râdeau de el că vine cu haine ieftine

O mamă a povestit pe Facebook drama copiilor care merg la școli unde valoarea se măsoară în firmele de la papuci sau genți nu în cunoștințele acumulate ”.A schimbat doua scoli din pricina asta..pentru ca era bataia de joc a colegilor. Colegii se masurau in firmele scrise pe hainele lor”, a scris Magdalena Dragan la începutul postării ei, potrivit Ziarul de Iași: 

”Am avut ieri o sedinta cu un adolescent.

Care nu are incaltaminte si haine de firma. Asa cum au colegii lui.

A schimbat doua scoli din pricina asta..pentru ca era bataia de joc a colegilor. Colegii se masurau in firmele scrise pe hainele lor.

Copilul merge la scoala nici jerpelit nici demodat. Este un adolescent smart, frumos, cu parul negru si ondulat, cu haine obisnuite potrivite varstei lui. Insa este adevarat ca nu scrie pe ele “Lacoste” sau mai stiu eu ce.

Pentru ce sa sufere copilul asta pt asa nimicuri precum carpele “de firma” cu care ne ducem copiii la scoala? De cand am ajuns sa ne masuram valoarea si fericirea in functie de suma pe care o dam pe un hanorac?

Daca mai vreti exemple, va mai dau.

O prietena de-a mea, mama de adolescent..scoala privata…oamenii f bine financiar. Si totusi…copilul lor avea probleme la scoala..pt ca in fiecare zi colegii de clasa faceau un concurs: adunau sumele hainelor si incaltarilor fiecaruia si faceau un clasament al celui care era cel mai scump imbracat. Imi povestea mama copilului ca aveau adidasi de cate 800 euro/perechea.

Copilul ei iesea pe ultimul loc. Era bine si calitativ imbracat. Dar prietena mea nu ar fi dat in ruptul capului 800 euro pe o pereche de adidasi care ii ramaneau mici in 3 luni, chiar daca isi permitea.

Un an de zile ea a ramas ferm pe pozitie in fata crizelor adolescentului ei…zi de zi ii explica in ce consta valoarea unui om si cat de stupid si gaunos era ce se intampla la scoala.

Imi povestea ca efectiv nu mai putea..dar nu a vrut sa renunte…dupa un an de discutii, argumente si exemple personale ( o femeie modesta in tot, stilata si cu mult bun gust, fara nici un gest de opulenta in casa ei, in imbracamintea ei, in atitudinea ei), a ajuns si la copil mesajul corect si acum nu mai are nici o problema sa sufere datorita “inventarului hainelor” de la scoala. Mare admiratie am pentru femeia aceasta.

Stiti ce ma intriga? Urla facebookul de plangerile noastre ca ce societate de rahat avem, ce politicieni corupti, motiuni etc etc.
Dar sa stiti ca noi am creat o urmatoare generatie mai distrusa…da ei…copiii nostri. Colegii din scoala de stat ai primului adolescent sunt copiii mei si ai tai…si colegii celui de-al doilea adolescent tot ai mei si-ai tai copii sunt.

Copiii nostri simt bucurie daca li se cumpara ceva, se simt valorosi daca au adidasi Nike ultimul model, sunt groaznic de plictisiti de orice nu este telefon/tableta, sunt incapabili sa mai relationeze in realitate pt ca traiesc prea mult in virtual, fac bullying cu oricine este putin diferit de ei, nu au exercitiul empatiei si al umanitatii, al introspectiei, al marilor intrebari.

Spunea un om mare, cu care am facut psihopedagogie (Florian Colceag):” copiii la 12 ani ar trebui sa-si puna marile intrebari existentiale despre sine si lumea in care traiesc”

Cand sa-si puna intrebarile astea? Cum?
Avand in vedere ce se intampla in scoli acum.

Si sunt copiii mei si ai tai. Nu-mi dati exemple izolate..acelea sunt exceptii…merg mult in scoli..imi scriu multi parinti…lucrez cu copii si adolescenti…acestia sunt copiii pe care NOI ii crestem asa.

Cand ne plangem de realitatea din tara asta, nu credeti ca ar trebui sa fim atenti la generatia pe care o formam?

Dar e mai simplu sa plangem pe facebook si sa gasim vinovati exteriori, decat sa ne uitam in casa noastra sa vedem ce valori au copiii nostri…chiar daca pt asta trebuie sa le explicam un an de zile acelasi lucru, pana la exasperare. Dar exemplul personal?

Tot ce se intampla acum in scoli si in tara este rezultatul actiunilor si nonactiunilor noastre.

Stiti cat ma dau peste cap sa le mentin interesul si atentia la cursuri unor copii plictisiti de scoala si dependenti de tablete, nedeprinsi sa-si puna intrebari si sa se concentreze mai mult de 5 minute? Sa stiu ca am sadit macar o samanta cat de mica in mintea lor?

Si stiti ce imi scriu unii parinti? Ca copilul lor nu vrea sa vina ca e …plictisit. Plictiseala este o stare aproape continua a copiilor nostri. Dar stiti ce este cel mai grav? Ca noi, parintii, tare ne mai speriem de plictiseala asta a lor..si stiti ce facem? Le varam repede sub nas ceva distractiv..sa nu cumva sa se plictiseasca.

Plictiseala este cea mai buna stare din care putem incepe lucrul cu copiii nostri. Ea nu este justificata decat de pierderea abilitatilor lor de a fi curiosi si plini de viata..de a cauta si gasi ceva nou in orice, ceva aducator de bucurie.
Dar pt asta tb sa scoata capul din tablete, sa se uite in jur, sa citeasca, sa se obisnuiasca sa-si puna intrebari existentiale, sa se conecteze cu natura, sa iasa cu prietenii, sa se descopere pe sine.

Daca nu as avea copii care de peste trei ani imi sunt alaturi si pe care vad asa rezultate frumoase, daca nu as vedea ce inseamna sa predai NLP la clasa… cu ce impact incredibil, demult as fi renuntat la a mai face cursuri. Si stiti de ce? Din pricina ca parinti nu inteleg…nu inteleg despre ce este vorba…si spre ce ne indreptam…ei vor doar sa nu li se plictiseasca copilul…insa realitatea “la firul ierbii” este mai mult decat ingrijoratoare.

Iar daca largim cadrul temporar si ne uitam imaginar peste ani la un copil care este vesnic plictisit la 8 ani, pe care nu-l scoate nimic din apatie decat o mica zvacnire de bucurie la un iphone ultimul model…atunci cum credeti ca vor fi ca adulti?

Voi stiti da, copiii de azi sunt adultii de maine..
M-am ambalat putin…dar intelegeti…nu vorbim despre altii..ci despre noi, parintii, si despre copiii nostri..oare reusim sa ne asumam asta pana sa nu fie prea tarziu?

In poza, la fiecare inceput de curs, copiii nici nu se uita unul la altul…nu-i intereseaza fiinta umana de langa ei…stau toti cu ochii in telefoane.

Si de fiecare data le confisc si le pun deoparte. Si ii determin sa se uite unul in ochii celuilalt…sa comunice…sa fie curiosi…aceasta este doar un scaun..la ultimul curs am umplut 3 scaune cu telefoane confiscate”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com