Președintele interimar al filialei teritoriale Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime, consideră că PNL trebuie să rămână la guvernare. Iftime, care este și președinte al Consiliului Județean Botoșani, susține că nu există o altă soluție pentru o viitoare guvernare decât o nouă coaliție cu Partidul Social Democrat (PSD).
„Eu încă mai sper că PNL va rămâne la guvernare în continuare, într-o formulă cu un PSD restructurat sau cu altă politică, cu o altă viteză, ca să nu mai fie acea frână trasă, cum spune domnul Bolojan. Nu văd altă formă de guvernare decât un compromis foarte grav cu AUR, cu PSD și eu cred că președintele nu va accepta situația asta. (...) Opinia mea este ca liberalii să rămână la guvernare, pentru că există o anumită logică a lucrurilor și un punct de echilibru în dezvoltarea asta, pentru că ce a făcut până acum guvernul condus de domnul Bolojan, un guvern de coaliție, ce-i drept, dar cu un prim-ministru foarte serios, ăsta e drumul pe care trebuie să îl parcurgem. Dacă ne abatem de la drumul ăsta, cred că va fi complicat pentru fiecare român”, a declarat marți Valeriu Iftime, pentru AGERPRES.
Pe de altă parte, liderul liberal din Botoșani susține că, atâta timp cât PNL are doar 14% din actualul Parlament, nu poate să aibă propria muzică, așa încât „trebuie să o asculte pe a altora”.
„Faptul că noi suntem 14 procente în România, liberalii, cumva nu prea ai muzica ta. Trebuie să o cam asculți. Din păcate, domnul Bolojan, pe care îl respect enorm de mult, are o mare problemă cu moțiunea asta și retragerea noastră de la guvernare, pe care noi am aprobat-o, mai trebuie discutată”, a mai menționat Valeriu Iftime.
Om de afaceri și patron al echipei locale de fotbal, liderul PNL Botoșani a fost prim-vicepreședinte interimar național al liberalilor în perioada noiembrie-decembrie 2024, funcție din care a demisionat din proprie inițiativă. Ulterior, la congresul PNL din iulie 2025 a candidat pentru aceeași funcție, de prim-vicepreședinte al PNL, însă nu a fost ales de participanții la congres.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Marele nostru președinte al CJ ne spune că de la vechea echipă PSD a primit doar ,,firimituri”.Adevărul este că după aproape 2 ani de la alegerea sa, maestrul Iftime nu a terminat nici ce a primit, iar alte investiții de mare anvergură ( la care se referă el indirect) nu a văzut nimeni.Din când în când ne aburește cu ideea lui de a prelungi conducta de gaz metan de la Coșula la Săveni ( și de acolo la Darabani), însă acest proiect se află doar în capul lui, că Transgaz sau EON nu au în portofoliu o asemenea extindere.