Deputatul Achiței, revoltat de modul de împărțire a banilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții. Nicio primărie liberală din Botoșani nu a primit fonduri

Deputatul Achiței se arată revoltat de modul de împărțire a banilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții. El susține că nicio primărie liberală din Botoșani nu a primit fonduri. Unitățile administrativ teritoriale care au fost incluse în lista de proiecte finanțate prin FDI  sunt Curtești, Trușești, Dorohoi, Cordăreni, Mileanca, Vlăsinești, Văculești, Hudești și Mihăileni, adică doar cele cu primari PSD.

Povestea începe într-o zi de septembrie, când, la Parlament, l-am întrebat pe un ministru când se vor aloca banii prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. Răspunsul a fost: ”Curând!”. Am zis: ”Sigur o să-i dați doar la primarii PSD”. Răspunsul a fost: ”Nici vorbă! O să primească și primari PNL”.Astăzi am văzut alocarea banilor pe FDI de către vestita Comisie de Prognoză și Statistică (acum se ocupă și de investiții). Ce credeți? Nouă primării PSD din județul Botoșani au fost incluse în lista de proiecte finanțate prin FDI (Curtești, Trușești, Dorohoi, Cordăreni, Mileanca, Vlăsinești, Văculești, Hudești și Mihăileni) și nici măcar una PNL. Peste 150 de milioane de lei au fost distribuiți arbitrar, fără niciun alt criteriu decât cel politic, în bătaie de joc și dispreț față de celelalte comunități din județul Botoșani. Minciuna unui ministru pesedist (de-al nostru) este totală. Bătaia de joc a pesediștilor este fără margini”, susține Achiței.

Tot el a precizat că marți, în plenul Camerei Deputaților, pesediștii au făcut din nou front comun pentru „apărarea unui deputat infractor,  nemaiasigurând cvorumul de ședință în încercarea de a mai împiedica un vot pentru moțiunea de cenzură. Astfel, votul pentru proiectul PNL privind indexarea anuală a alocației pentru copii cu rata inflației a fost amânat. Rușine! Mai aveți două zile”, spune Achiței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *