15 septembrie-dată fixă pentru începerea anului școlar. Un parlamentar botoșănean va veni cu o inițiativă legislativă

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, va veni cu o inițiativă legislativă prin care va propune ca data de începere a anului școlar să fie una fixă, respectiv 15 septembrie, indiferent de ziua în care pică, fie că este sâmbătă sau duminică. 

Huncă spune că această dată fixă ar oferi o stabilitate în ceea ce privește începerea cursurilor. 

”În primul rând oferă o predictibilitate, o stabilitate a ceea ce înseamnă începutul cursurilor școlare în fiecare an. Am văzut în ultimii ani că această dată a fost schimbată și mai mult decât atât există și zvonuri, chiar în apropierea începerii cursurilor școlare, ceea ce bulversează atât pe elevi, cât și pe părinți. Nu mai vorbim de avantajul pe care îl au unitățile de învățămâțnt, pentru că s-ar organiza altfel. Structura anului școlar se dă prin ordin de ministru, dar în Legea educației poate fi introdusă ziua de 15 septembrie zi de începere a cursurilor școlare. M-am întâlnit și cu reprezentanți ai părinților și elevilor și au fost de acord. Când eram copil știam că pe 15 septembrie începe școală”, a precizat Mihaela Huncă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *