Calificare dramatică pentru FC Botoșani în Cupa României. Campioana CFR Cluj, eliminată din competiție

FC Botoșani s-a calificat în optimile Cupei României după un meci dramatic disputat, miercuri seară, pe Stadionul Municipal din Botoșani. Echipa antrenată de Marius Croitoru a eliminat campioana CFR Cluj, după executarea loviturilor de la 11 metri.

Botoșaniul, care a jucat cu rezervele, a deschis scorul în minutul 37 prin Ashkovski, însă oaspeții au egalat în minutul 55 prin Golofca, fost jucător la FC Botoșani. Ulterior, un alt fost jucător al echipei botoșănene, Burcă, a înscris cu capul în minutul 60, făcând ca oaspeții să preia conducerea. Cu opt minute înainte de final, Rodriguez egalează din nou din penalty și trimite jocul în prelungiri.

După alte două reprize de câte 15 minute în care nu s-a înscris, a venit rândul loviturilor de la 11 metri.  Pentru FC Botoșani au înscris Rodriguez, Holzmann, Bautista, Pierce și a ratat Câmpanu. Pentru clujeni au înscris  A. Mureșan și Djokovic și au ratat L. Aurelio, Mailat.

În acest meci, Mihai Bordeianu a fost eliminat în minutul 31, astfel încât clujenii au jucat cu un om mai puțin.

Echipele de start:

FC Botoșani: Hankic – Bryan, Moescu, Chindriş, Marcel – Rodriguez – Papa, Ebenhofer – Ashkovski, Minas, Ofosu  
Antrenor: Marius Croitoru

CFR Cluj: Fernandez – Butean, Paşcanu, Burcă, Susic – Bordeianu, Luis Aurelio, Djokovic – Golofca, Rondon, Petrila
Antrenor: Dan Petrescu 

Arbitru: Andrei Chivulete // Asistenți: Radu Ghinguleac, Valentin Avram (toți din București)

În optimi s-au mai calificat Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC Hermannstadt, Universitatea Craiova, echipele de liga a doua Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi formaţiile de liga a treia Foresta Suceava şi Metalul Buzău.

2 thoughts on “Calificare dramatică pentru FC Botoșani în Cupa României. Campioana CFR Cluj, eliminată din competiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *