Școala de Jurnalism Buzz își deschide porțile pentru noi mici reporteri

Școala de Jurnalism Buzz își deschide porțile pentru nouă promoție de copii care doresc să cunoască tainele meseriei de jurnalist. Până pe data de 30 septembrie se fac înscrieri pe siteul telebuzz.ro sau, direct, la redacția Buzz din strada Săvenilor nr. 2-8.

„Începând de anul trecut, înscrierile pentru redacția Buzz se fac prin modul de cursuri oferit în cadrul Școlii de Jurnalism Buzz. În felul acesta, copiii care se înscriu, înțeleg mecanismul funcționării unei redacții, își dau seama dacă e ceea ce vor să facă pe viitor, deprind abilități de comunicare. După 6 luni de cursuri intensive, copiii cu rezultatele cele mai bune sunt admiși în redacția Buzz și devin reporteri cu legitimație”, spune Ioana Matfeev, coordonatorul proiectului.

Cursurile oferite în cadrul modulului care se va desfășura începând din data de 14 octombrie și până pe 31 martie sunt de comunicare și dicție,  de jurnalism, de actorie, de limba engleza și de fotografie, acestea fiind susținute de lectori recunoscuți.

Pe lângă cursurile care se vor desfășura în zilele de luni și joi, vor mai avea loc și atelierele de weekend, mult îndrăgite la prima promoție. Atelierele sunt de desen, de handmade, de audiții muzicale sau de gramatică distractivă.

„Ne dorim foarte mult să stimulăm imaginația și creativitatea copiilor, să-i ajutăm să scape de trac, de timiditate, să-i ajutăm să învețe, iar procesul nostru de învățare se bazează pe metode practice. Experiența celor 8 ani de cursuri oferite și rezultatele obținute care se văd în activitățile și proiectele desfășurate de-a lungul timpului sunt cartea noastră de vizită”, a mai adăugat Ioana Matfeev.  

Detalii despre regulament și înscriere pe telebuzz.ro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *