Alexandra Măceșanu va fi pomenită în rugăciuni, în bisericile din Botoșani

Alexandra Măceșanu va fi pomenită în rugăciuni, în bisericile din județul Botoșani, după un îndemn făcut de Patriarhia Română, care face un apel la solidaritate cu familiile afectate și promovarea unui comportament responsabil în societate.

„În aşteptarea rezultatului cert al anchetei autorităţilor care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toţi preoţii şi credincioşii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, pe părinţii şi rudele îndurerate ale acesteia. Ne exprimăm speranţa că acest caz va fi elucidat în cel mai scurt timp posibil de către autorităţi, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare. Totodată, ne îngrijorează numărul crescând al femeilor care devin victime ale violenţei şi ale traficului de persoane, fapt care degradează demnitatea umană şi pacea socială”, se arată într-un comunicat transmis de Patriarhia Română.

Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

FOTO Manifestații la Botoșani după crimele de la Caracal. Zeci de persoane s-au adunat în Piața Revoluției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *