O femeie din Botoșani a sunat de 2 ori la jandarmi, în toiul nopții, din cauza vecinilor. Motivul pentru care jandarmii i-au amendat cu aproape 6.000 de lei

Trezită în miezul nopții care tocmai a trecut de gălăgia făcută de vecinii de apartament, o femeie din Botoșani, care locuiește în cartierul Parcul Tineretului, a sunat la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și a sesizat tulburarea liniștii publice.

Un echipaj de jandarmi s-a deplasat în scurt timp și a întrerupt cheful nocturn, sancționând trei bărbați cu amenzi în valoare totală de 1250 de lei, pentru disconfortul provocat locatarilor.

După aproximativ patru ore, femeia a revenit cu un apel identic, exasperată de muzica ascultată la intensitate maximă de către aceeași vecini. De această dată, intervenția jandarmilor s-a finalizat cu amenzi însumând 4500 de lei, aplicate acelorași persoane.

„Conform prevederilor legale, tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-08.00 şi 13.00-14.00, prin zgomot produs în locuinţele persoanelor fizice, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei. Recomandăm cetățenilor care trec prin situații similare să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com