Centru de voluntariat condus de niște tineri înființat la Botoșani

Tinerii care s-au format la ziarul Buzz, ca mici reporteri, și-au făcut propriul centru de voluntariat unde speră să adune alți zeci de tineri entuziaști, creativi, activi și dornici de implicare. Centrul a fost lansat săptămâna aceasta în cadrul proiectului „Concursul de jurnalism pentru copii și adolescenți Botoșani, orașul meu drag”, ajuns la ediția a VI-a, realizat de Asociația Buzzmedia, cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Botoșani.

Intitulat chiar așa Centrul de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, Orașul Meu Drag), acesta își propune să fie un punct de sprijin pentru organizațiile neguvernamentale și instituțiile din oraș când desfășoară campanii sau activități importante și au nevoie de implicarea oamenilor. „Ideea a pornit la finele anului 2017 când noi, reporterii Buzz, am fost voluntari în acel mare proiect Gal Botoșani pentru viitor, asociația Buzzmedia fiind unul dintre facilitatorii comunitari și am avut o satisfacție uriașă când am fost anunțați că datorită acelui proiect, vor intra în oraș cateva milioane de euro pentru diferite lucrări care se vor face. Dorim ca și alți tineri să înțeleagă cât de important este să se implice, să simtă gustul satisfacțiilor din propria muncă. Dincolo de asta își vor face o bază importantă la CV care va conta enorm la angajarea de mai târziu. Nu mai spun cât de importantă e implicarea lor în activități de voluntariat în alegerea profesiei. Ajung în clasa a XII-a și cei mai mulți dintre cei care se implică în activități extracuriculare știu ce vor să facă”, spune Alexandra Ciotir, director executiv al centrului de voluntariat B.O.M.D.

Centrul este condus de o echipă foarte tânără, copiii-reporteri ai ziarului Buzz, astăzi, adolescenți, în anii terminali de liceu. Alexandra Ciotir are 17 ani si este directorul executiv al centrului, Denisa Sandu de 17 ani este coordonatorul de programe și activități, Karina Todireanu de 17 ani este PR, iar Anca Biciușcă de 18 ani este secretar.

Aceștia sunt secondați de tineri cu vârste un pic mai mici care vor prelua sarcinile lor odată ce aceștia vor pleca la facultate. Ioana Crăiniciuc are 15 ani și este adjunctul directorului executiv, Theona Adomnoae are 15 ani și se va ocupa împreună cu Iosif Pinitlie de 15 ani de partea de promovare online, iar Paula Ifrim de 17 ani va fi al doilea secretar în centru.

Tinerii au avut deja o primă întâlnire organizatorică în cadrul căreia au luat și primele decizii. Au realizat regulamentul centrului, au propus câteva idei pentru logo-ul centrului și au pus la punct câteva strategii de promovare pentru a afla cât mai mulți tineri de oportunitatea pe care o au.

Cei care doresc să facă parte din centrul de voluntariat se pot înscrie pe www.telebuzz.ro, completând formularul din dreapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *