Pesta porcină africană, confirmată la Hănești. Autoritățile s-au întâlnit de urgență

Apariţia unui nou caz de PPA, de această dată în mediul silvatic, în zona Hăneşti, a impus organizarea unei întâlniri de urgenţă la Primăria din comună.
Subprefectul Daniela Lozneanu, reprezentanţii Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor- medicii Dumitru Todireanu şi Vladimir Rizac-, directorul Direcţiei Agricole, Cristian Delibaş şi primarul comunei Hăneşti, Costel Matei, au invitat la întâlnire primarii din comunele incluse în zona de supraveghere, producători, agricultori, deţinători de exploataţii familiale, cărora le-au expus din nou riscurile virusului PPA şi măsurile ce trebuie luate pentru evitarea translatării virusului la porcul domestic.
Cel mai nou caz confirmat de PPA a fost înregistrat odată cu depistarea unui porc mistreţ mort în pădurea Hăneşti, aparţinând AVP „Iepuraşul” Miron Costin.

Noul caz a impus trasarea unei zone de supraveghere,  întinsă pe 13 kilometri în jurul focarului, ce cuprinde 11 fonduri cinegetice administrate de AVP Iepuraşul Miron Costin, cu Fondul Cinegetic 27 Hăneşti, AJVPS Botoşani, cu FC 25 Ştefăneşti, FC 18 Dângeni şi parţial FC 28 Vlăsineşti, direcţia Silvică Botoşani cu FC 34 Avrămeni şi FC 19 Truşeşti, AVP Foişorul Săveni, cu FC 33 Manoleasa, AVP EuroHunter Suceava, cu FC 26 Ripiceni, AVP Lebăda Bucureşti cu FC 29 Vorniceni, AVP Luceafărul Mihai Eminescu, cu FC 39 Drăguşeni, AVP L.R. Hunter’s Iaşi cu FC 32 Săveni.

Cele 28 de localităţi cuprinse în zona infectată, de 8 km, sunt: Hăneşti, Miron Costin, Sârbi, Vlăsineşti, Moara Jorii, Dângeni, Strahotin, Iacobeni, Vicoleni, Buzieni, Bodeasa din comunele Hăneşti, Vlăsineşti, Dângeni, Ungureni şi Săveni. Zona Tampon, în exteriorul celei infectate, cuprinde localităţile: Săveni, Petricani, Chişcăreni, Ştiubieni, Aurel Vlaicu, Avrămeni, Tudor Vladimirescu, Flondora, Zahoreni, Borolea, Caraiman, Sarata, Mihălăşeni, Negreni, Slobozia, Silişcani, Cişmăneşti, Dobârceni, Bivolari, Buhăceni, Hulub, George Coşbuc, Epureni, Ungureni, Plopenii Mari, Durneşti- Ungureni, Mihai Viteazu din şapte UAT-uri: Ştiubieni, Avrămeni, Manoleasa, Mihălăşeni, Dobârceni, Truşeşti, Gorbăneşti.

Subprefectul Daniela Lozneanu a reiterat apelul făcut către cetăţenii din zona afectată să trateze cu maximă responsabilitate situaţia existentă.
„Nu dorim să provocăm panică, însă trebuie să ne dovedim responsabili şi să ne dăm seama că de modul în care respectăm măsurile de biosecuritate depinde siguranţa exploataţiilor”,  a declarat Daniela Lozneanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com