Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Vlădeni, a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi după-amiază, după ce a fost rănit din cauza unui cal. Vasile A. a ajuns la unitatea medico-socială Dumbrăveni cu leziuni la picior.
Incidentul s-a produs când acesta se afla la moara din comuna Dumbrăveni, în curtea acesteia, a vrut să mute de la intrarea în moară o căruță cu un cal, acesta s-a speriat și plecând cu atelajul i-a prins cu partea din spate piciorul într-o bancă din lemn.
Tânărul a fost transportat la unitatea medico-socială din comuna Dumbrăveni, iar echipajul ambulanței sosit la fața locului l-a transportat la U.P.U. Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.