Ministrul Sorina Pintea a precizat că metodologia privind promovarea meritocraţiei în angajarea personalului medical va fi publicată miercuri, subliniind că prin proiect vor fi eliminate problemele privind corupţia în rândul angajărilor din spitale.
Sorina Pintea a precizat că actul normativ privind promovarea meritocraţiei în angajarea personalului medical va fi făcut public miercuri.
„Eu am promis de câteva luni un act normativ, o metodologie, prin care să promovăm meritocraţia în angajarea personalului medical. (…) Probabil că în momentul în care s-a publicat în Monitorul Oficial Ordinul de ministru privind angajarea medicului în sistemul de stat şi privat, cineva mă ironiza: „Asta e meritocraţia”? Nu, am spus clar, astea sunt condiţiile. Ordinul, metodologia – mai târziu. Astăzi pot să vă prezint”, a spus ministrul la Forumul Naţional al Spitalelor.
Potrivit aceleiaşi surse, examenele şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de medic, asistenţi medicali, personal medical şi alt personal cu studii superioare se vor organiza o dată pe trimestru în opt centre regionale de concurs.
Sorina Pintea a declarat că centrele responsabile de organizarea concursurilor pentru ocupare locurilor vacante din domeniul medical sunt mulate pe regiunile de dezvoltare.
„Judeţele arondate centrelor sunt prezentate aici (în actul normativ, n.r). De exemplu, la regiunea de dezvoltare nord-est avem judeţele Botoşani, Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui”, a spus ministrul.
Ea a precizat şi faptul că Direcţiile de Sănătate Publică vor fi responsabile cu organizarea comisiei regionale de concurs pentru fiecare dintre cele opt regiuni.
„Concursurile se desfăşoară în ultima lună a fiecărui trimestru la o dată care va fi stabilită de DSP şi publicată pe pagina de internet, fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică va transmite la sediul DSP în care e centrul regional, lista cu posturile vacante de medici, asistenţi medicali, chimişti, biologi, farmacişti pe locuri de muncă, grade, trepte, specialităţi şi profile”, informează ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a explicat că Ministerul Sănătăţii va elabora între 1.500 şi 2.000 de subiecte din care vor fi extrase, în ziua concursului, 40 în contextul susţinerii examenului.
„Dacă doriţi să angajaţi asistenţi medicali, trimiteţi listele cu posturi vacante centrului regional care, pe site-ul propriu, va publica inclusiv subiectele, între 1.500 şi 2.000 de subiecte, teste grilă. Comisia de concurs va fi constituită cu o zi înaintea examenului, va trage la sorţi 40 de subiecte din cele 1.500, 2.000. Urmează apoi proba orală pentru care se va lua acordul de înregistrare video-audio, pentru medici la fel, pentru că ştiţi foarte bine, au fost foarte multe discuţii în spaţiul public,aşteptam propuneri de la manageri de la sindicate. Nu a venit nimeni cu nicio propunere, aşa că propun eu”, a precizat Pintea.
După ce această metodologie va parcurge cadrul legislativ, problemele privind de corupţia la angajare vor fi eliminate.
„Eu sunt convinsă că marea majoritate dintre dumneavoastră veţi aprecia faptul că avem posibilitatea acum, printr-o metodologie aprobată de Ministerul Sănătăţii, după ce ea va parcurge un traseu legislativ, astfel încât, nu o să mai avem probleme legate de presupuse acte de corupţie la angajare sau alte modalităţi de a angaja personalul”, a declarat Pintea.
Ministrul a concluzionat spunând că acest demers va reprezenta un mare pas înainte şi că va viza toate spitalele.
„Am promis această metodologie care se bazează pe actele normative existente, deci nu se modifică nimic în legislaţie, doar această metodologie”, a conchis ministrul.
Sursa: Mediafax
Perfect! Doamne ajuta! Asa au sanse si cei care nu au sau nu vor sa dea spaga.