FOTO! Candele aprinse la mormintele eroilor

S-a sunat „Stingerea” în Cimitirul Eroilor, în seara de Înălţare, în interpretarea trompetistului Robert Mironică de la Filarmonica Botoşani.

În acest timp, la fiecare cruce din Cimitirul Eroilor- Pacea 1 şi 2 au fost aprinse candele, pentru a trimite lumină celor care în urmă cu decenii au pus mai presus de toate ţara şi şi-au dat viaţa pentru ea.
Momentele, cu o încărcătură emoţională puternică, au reprezentat ultima parte din seria activităţilor dedicate Zilei Eroilor.

La acţiunea de joi seară au participat elevi de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi de la Vorona, militari din Asociaţia Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi, coordonaţi de preşedintele acesteia, lt.col. Sorin- Ioan Ciobanu, subprefectul Daniela Lozneanu, directorul Cancelariei Prefectului, Alexandra Huţu şi colegi din Instituţia Prefectului, senatorii Doina Federovici şi Lucian Trufin, adjunctul şefului IPJ, cms. şef Dumitru Aioanei, comandantul Garnizoanei Botoşani, lt.col. Petrea-Cornel Titiliuc, membri ai Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” precum şi de botoşăneni care au dorit să aducă omagii eroilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *