Un botoșănean a fost găsit mort la Suceava. Poliția face anchetă pentru ucidere din culpă

mort in casa la BotosaniUn bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Botoșani, a fost găsit mort, marți, într-o locuință din județul Suceava. Botoșăneanul locuia singur, fără forme legale, într-o locuință din comuna Voitinel, iar marți a fost găsit decedat pe pat.

Potrivit Poliției, bărbatul, care are domiciliul în comuna Frumușica din Botoșani, a fost găsit de un localnic, care venise la acesta pentru a-l lua la muncă. Văzând că acesta nu răspunde la ușă, a intrat în locuință, moment în care l-a găsit pe Ștefănică Docan căzut din pat, într-o poziție nefirească.

Un echipaj de ambulanță a ajuns la fața locului, însă cadrele medicale au constatat că botoșăneanul era decedat. Au fost efectuate manevre de resuscitare, însă victima nu a mai putut fi salvată.

„Pe trupul persoanei vătămate nu au fost găsite urme  de violență”, susțin anchetatorii.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând să se efectueze necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. Polițiștii fac anchetă aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *