Două surori de 2 și 12 ani spulberate cu mașina de propriul unchi

Un accident pe un drum din Teleorman a distrus o întreagă familie. O fată de 2 ani a murit, iar sora ei, în vârstă de 12 ani, este în stare critică. Cele două au fost spulberate pe trotuar, chiar de unchiul lor. Pe un drum naţional cu o singură bandă pe sens, bărbatul a pierdut controlul volanul când încerca să evite o maşină parcată neregulamentar, scrie Observator.tv.

Cumplitul accident a avut loc miercuri seară, la ora 18, în satul Piatra din Teleorman. Cele două surori de 2 ani, respectiv 12 ani veneau de la magazin şi mergeau spre casă, pe trotuarul de pământ. Erau la câţiva metri de locuinţa lor atunci când, pe şosea, un bărbat a încercat să evite o altă maşină parcată pe marginea drumului, într-o zonă în care nu ar fi avut voie să oprească. Mai ales că drumul naţional are o singură bandă pe sens.

Șoferul nu a mai putut controla mașina și a intrat pe contrasens, iar automobilul a început să patineze din cauza nisipului de pe marginea drumului. S-a izbit de zidul unei case.

”A fost o mașină oprită aici, undeva pe dreapta, la magazin. Si am inteles ca asta cu masina nu a semnalizat, nu s-a asigurat, nimic! Si el a venit din partea cealalta de acolo. Si a luat stanga sa il evite si dup-aia nu stiu cum a ajuns pe aici”, spune un martor.

La volanul maşinii era chiar unchiul celor două fete, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care locuieşte în acelaşi sat.
Oamenii care locuiesc în zonă au avut parte de o imagine de coşmar. Fetiţa de 2 ani a murit la scurt timp de la accident. Cea de 12 ani a fost transferată la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Iar o soră de-a lor, de 16 ani, a fost prima care a aflat despre tragedie. Tot ea a fost cea care a anunaţ apoi întreaga familie.

”Erau pe trotuar si le-a prins intre casa si masina. Nu mi-au dat voie sa ma duc acolo, langa ea. Fata cea mica n-am putut sa o văd, fusese salvarea si nu mi-au dat voie să merg acolo. Pe fata cea mare am gasit-o pe canapea”, spune mama fetițelor.

Unchilor celor două surori a fost audiat de poliţiştii şi i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com