Un tânăr a furat o mașină și a plecat la plimbare. Înainte de a urca la volan, a distrus alte trei autoturisme

politie rutiera noaptea, stiri, botosaniUn tânăr de 22 de ani este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă, distrugere şi conducere sub influenţa alcoolului, după ce a furat o mașină și a distrus alte trei autoturisme.

Poliţiştii oraşului Săveni au fost sesizaţi de un bărbat de 67 de ani cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul, ce era parcat pe strada Independenţei, în apropierea blocului unde locuieşte.

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de duminică spre luni, un tânăr de 22 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice, în timp ce se afla pe strada Independenţei, a distrus portierele a trei vehicule parcate şi a sustras diverse bunuri din acestea. Ulterior, tânărul a sustras autoturismul bărbatului de 67 de ani, pe care l-a condus până la domiciliul său din comuna Vlăsineşti.

După ce a fost depistat de poliţişti, bărbatul a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Botoşani, urmând ca marți să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *