Societate din Botoșani țepuită de un individ de 32 de ani. Cum a reușit să-și bage în conturi 82.000 lei

O societate din județul Botoșani a fost țepuită de un individ de 32 de ani, care a reușit să își bage în conturi, în total, nu mai puțin de 82.000 lei de la mai multe firme. Este vorba despre societatea Ena din județul Botoșani, care se numără printre cele șase firme păgubite.

Ștefan Seicean, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reținut, joi, de polițiștii suceveni, în urma unei percheziții domiciliare.

Ștefan Seicean folosea nume false și se dădea drept angajat de la diverse societăți din țară și inducea în eroare societățile respective folosind facturi false. Din cele șase societăți păcălite, două sunt din Suceava, una din Botoșani, una din Argeș, una din Bistrița Năsăud și una din București.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 17.10.2018 – 13.02.2019, atribuindu-și nume și calități false la diverse societăți comerciale din țară, folosind mai multe numere de telefon, adrese de mail și conturi bancare, întocmind în fals și folosind facturi fiscale, bărbatul de 32 de ani a indus și menținut în eroare 6 persoane vătămate cu scopul de a obține foloase patrimoniale injuste și a trimis documente pe mail pentru a induce în eroare alte 4 persoane vătămate, determinând beneficiarii transporturilor de mărfuri să achite sumele de bani aferente acestor servicii în conturile bancare la care suspectul avea acces prin intermediul cardului bancar, prejudiciul fiind stabilit la circa 82.000 lei. Suspectul a fost audiat, după care a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.arestul I.P.J. Suceava”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

La percheziție au fost ridicate sisteme informatice, telefoane mobile, cartele, carduri bancare, dar și înscrisuri și suma de 2500 Euro.

Individul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înșelăciune” în formă continuată și „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com