Polițiștii au răscolit două locuințe din județ. Ce au căutat oamenii legii!

Având în vedere cercetările ce se efectuează în două dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Lunca şi Suliţa au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani, la locuinţele a doi bărbaţi, de 68, respectiv 36 de ani, ambii din comuna Lunca.

Cei doi sunt bănuiţi că în luna martie 2019 au pătruns fără drept în imobilele a două femei de 57 şi 62 de ani, din aceeaşi localitate, de unde au sustras mai multe cantităţi de material lemnos (scânduri şi grinzi).

În urma percheziţiei efectuate la locuinţa bărbatului de 36 de ani, au fost identificate 17 grinzi şi 21 de scânduri, de diferite dimensiuni, acestea fiind ridicate conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *