FOTO Accident! Un BMW a lovit un stâlp după o cursă nebună

Accident grav provocat, în această noapte, în jurul orei 1,30, pe strada Cluj din Timișoara de șoferul unui BMW, înmatriculat în Vâlcea, scrie pressalert.ro.

Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a venit cu viteză dinspre centrul orașului și, după ce a trecut de sensul giratoriu, nu a mai stăpânit bolidul care a derapat. BMW-ul a lovit un stâlp de beton al STPT cu partea stângă, a rupt un pom de abia plantat, și a ricoșat pe partea cealaltă a drumului, la aproximativ 40 de metri, până în apropierea trecerii de pietoni de lângă Liceul de Arte.

Din fericire, în acel  moment, prin zonă nu treceau alte mașini sau pietoni. Partea stângă a mașinii a fost ”șifonată” serios, fiind nevoie de intervenția unei echipe de descarcerare de la ISU Banat pentru a-i scoate afară din mașină pe șofer și pe pasagerul din dreapta. În ciuda impactului extrem de violent, care a rupt roata din stânga spate a bolidului, cei doi au scăpat cu răni nu foarte grave, fiind transportați de ambulanțe la spital. Polițiștii au stabilit că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice. O echipă de la STPT a verificat rețeua de alimentare cu energie electrică a troleibuzelor, stâlpul de beton nefiind rupt în urma impactului.

Sursa:pressalert.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *