Apelul unui medic de la Spitalul Județean: Cei care vor să ajute spitalul, să doneze 2% din impozitul pe venit

Reprezentanții Spitalului Județean ”Mavromati” fac un apel către persoanele care nu au direcționat 2% din impozitul pe venit să o facă către Asociația  „Prietenii Spitalului Mavromati Botoşani”.

Suntem în perioada în care se fac donațiile pentru cei 2% din venit iar fiecare firmă sau persoană dirijează acolo unde dorește. Cei care vor să ajute spitalul, să doneze până la sfârșitul săptămânii pe site-ul spitalului. Acolo vor fi toate datele, inclusiv formularul de donație. Vin cu rugămintea pentru cei care au posibilitatea să facă acest lucru, să direcționeze cei 2% către fundația spitalului, pentru că acei bani vor fi folosiți pentru dotări în cadrul spitalului”, a declarat medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Asociația a fost înființată pentru atragerea de fonduri în vederea achiziţionării de aparatură medicală.

One thought on “Apelul unui medic de la Spitalul Județean: Cei care vor să ajute spitalul, să doneze 2% din impozitul pe venit

  1. O sa fiu un pic ironic, dar de ce sa mai donam 2% noi cetatenii de rand, cu salarii vai de capul nostru, cand „la stat e ca la privat”? Vorba unui „mare” politician al nostru , Iordache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *